Centrul Judeţean de Cultură Prahova

LICEUL SFINȚII PETRU ȘI PAVEL LĂCAȘ AL CULTURII PLOIEȘTENE

CONSTANTIN DOBRESCU
CĂTĂLIN DOBRESCU

LICEUL SFINȚII PETRU ȘI PAVEL LĂCAȘ AL CULTURII PLOIEȘTENE
CONFERINȚE ȘI CONFERENȚIARI LA LICEUL SFINȚII PETRU ȘI PAVEL
(1865-1947)

Redactor:
Emilia Vasile
Culegere text:
Mihaela Gaftoi
Simina Șchiopu
Suzana Marin
Coperte și tehnoredactare:
Mihai Vasile
Editura MYTHOS,Ploiești, 2016

„Viața în comunitățile umane, rurale sau urbane, a impus, dintotdeauna, existența unor locuri și forme de socializare în cadrul cărora membrii comunității dezbăteau și decideau asupra problemelor obștii ori puteau să-și agrementeze cotidianul.
În orașele antice și medievale asemenea locuri erau: piața publică (agora) în care se întrunea adunarea poporului, instituție cu atribuții politice; stadionul, pe care se disputau întrecerile sportive; amfiteatrul, unde se desfășurau spectacole educative sau distractive; strada, cale de comunicație și de transport, dar și de plimbare deconectantă și convorbiri filozofice pentru peripateticii atenieni ori de aprige întreceri sportive pentru florentini și englezi etc.
Epoca modernă a adus noutăți și în acest domeniu al vieții sociale prin instituțiile de învățământ public.
La români, Regulamentele Organice, forme ale constituționalismului modern, au prevăzut înființarea de școli publice în fiecare județ. Actele constituționale și legile ulterioare au reiterat preocuparea autorităților pentru educația copiilor, a viitorilor cetățeni.
În orașul Ploiești, sub acțiunea acestui val modernizator, și-a deschis cursurile, la 3/15 noiembrie 1864, un gimnaziu, care a luat de la 5 august 1866 numele „Sfinții Petru și Pavel”, iar din 1880 a devenit liceu.
Sărbătorirea, în 2014, a 150 de ani de existență a acestei instituții de învățământ, redenumită Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, a dat domnilor Constantin și Cătălin Dobrescu ideea de a releva, într-o lucrare științifică distinctă de monografia publicată cu acel prilej festiv, rolul cultural al școlii, dar nu pentru comunitatea internă a elevilor, ci pentru comunitatea urbană extrașcolară. Fericită idee! Pentru că au reușit astfel să aprofundeze și completeze monografia celei mai reputate instituții de învățământ a orașului cu noi aspecte ale activității sale culturale. Într-adevăr, modernitatea s-a caracterizat nu doar prin grija educării individului de la cea mai fragedă vârstă, ci și prin extinderea acestei preocupări asupra întregii populații. Se înfiripa acum, ceea ce actualmente definim prin sintagma formarea continuă.
Cartea este rodul unui efort documentar deosebit ilustrat de cele 153 poziții bibliografice indicate, între care locul prioritar îl dețin fondurile arhivistice și presa locală a căror cifră ar trebui înmulțită cu „n” file…”
Prof. Traian D. Lazăr