NINA MARCU

TANGO LA GEAMANDURĂ
Volumul II

Redactor:
Emilia Vasile
Coperte și tehnoredactare:
Mihai Vasile
Corectură:
Mihaela Gaftoi
Ploiești, Editura Mythos, 2018

Dana Fodor Mateescu,
ziaristă şi scriitoare

Tango la geamandură – o carte care se cerea scrisă

Cine nu a citit-o până acum pe Nina Marcu, nu știe ce-a pierdut. Departe de mine arta perierii sau reclama de dragul scriitorului, dar lumea în care intri în clipa în care citești textele ei e foarte apropiată de cea reală, ba chiar, uneori, se pot confunda cu ușurință, atât de bine seamănă.
Un lucru este cert: povestea te captivează din prima, te ia de mână și te duce acolo unde nu te aștepți…
În primul volum acțiunea se petrece în mare parte la balamuc, unde nebunii cu acte și… ne-nebunii își caută un loc mai bun în lumea și mai nebună în care trăiesc. Acum, însă, în volumul doi, pe care n-am să vi-l povestesc, vă las pe dumneavoastră să-l descoperiți și să-l gustați, întregul peisaj se schimbă, dar și o parte din personaje.
Acțiunea se petrece la Marea Neagră, în vila şi în fieful fostului preşedinte al ţării, Ardil Escu. Omul e un munte de infracţiuni, dar, așa cum e la noi (și cam peste tot în lumea mare) nimeni nu l-a întrebat niciodată nimic despre ele. Până la eroii romanului, care au tot încercat să-l aducă în fața opiniei publice. N-au reușit, așa că operaţiunea va fi reluată, cu alte arme, cu alte planuri, pe alte căi în volumul acesta.
Personajele noastre speră să fie o idee mai deştepte şi mai viclene şi mai determinate ca Ardil Escu, pentru a-l face, legal, să plătească. Aparent, dramatismul din primul volum, în cel de-al doilea nu se mai simte şi resimte la fel de intens. Aparent, doar, pentru că tema şi întâmplările care decurg de aici sunt, de fapt, grave, cu implicaţii şi conotaţii serioase. Nu e de colea ca un om să ţină în mână frâiele din servicii, din justiţie, din toate sferele şi să comande, ca şi cum ar cere o cafea la bar, distrugeri de vieţi sau chiar asasinate.
Dintre personajele, pe care deja le-ați îndrăgit în primul volum, vin la rampă, în al doilea, subcomisarul Cristi Popa, subalternul său, Ţeapă, Cătălina, soţia lui şi, desigur, Radu Munteanu, fostul ziarist, fostul nebun-sănătos, fostul şi actualul duşman al lui Ardil Escu. Niciunul dintre cei numiţi, însă, nu mai păstrează, în acest al doilea volum, numele lui real. De ce? Pentru că lucrează sub acoperire şi intră în nişte roluri, mai mult, mai puţin, total adaptate la situaţie.
Subcomisarul devine Gigi, Ţeapă e Fane, Cătălina e Marina, iar Radu e Tarik. Primii ajung gărzi de corp la fostul preşedinte, ultimul este un arab bogat – un nabab, de-a dreptul – care face trafic de orice din care iese bani, iar doamna… Secret! Nu vă spun nimic! O să vedeți în carte! Suspans și mister.
Totodată, apar personaje noi: în primul rând fiicele şi ginerii fostului preşedinte. Cu toții seamănă cu „tăticu” Ardilescu, sunt păcătoși, nemernici, canalii.
Elena, Luiza și Magdalena sunt fiicele fostului preşedinte. Fetele lu’ tata! Valentina, cea de-a patra fiică, e prezentă numai la nivel de gânduri şi amintiri, nu e fizic în vila lui Ardil Escu.
Victor şi Emil sunt ginerii lui Ardil şi au şi ei caracteristici „ardileşti”. Primul se crede inteligent și-și pune în gând să-şi facă partid şi să-şi învingă, oarecum şmenăreşte, socrul la alegerile prezidenţiale. Al doilea, care ia numele de familie al fostului preşedinte, e încorsetat în datorii de care nu ştie cum să scape. Şi Victor şi Emil ajung la concluzia că numai Tarik (omul nostru sub acoperire), cu banii lui mulți, ar putea să-i ajute.
Ana, a şaptea nevastă a lui Ardil Escu, o tinerică de doar 19 ani (el are 69 de ani și ar trebui să fie la andropauză, deja) apare și ea pe firmament. Nedrogată, cum era înainte, când s-a căsătorit cu fostul preşedinte, începe tot mai mult să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri despre cine e şi cine a fost ea. Între ea şi Tarik, când fac cunoştinţă, se petrece un fapt ciudat, dar niciunul nu ştie să spună ce anume. Ce să fie, oare? Vom pricepe în al treilea volum.
Ana, înţelegând că a greşit căsătorindu-se cu Escu, încearcă să găsească soluţii ca să scape teafără din această căsnicie.
Ospiciul din primul volum e în oglindă cu ospiciul din lumea reală, mai ales cea politică. Grandoman, păcătos, plin de el, tăticul, cum ar veni, tuturor relelor, Ardil Escu, acest personaj esenţial din roman, a fost, de fapt, plămădit din mai multe personaje politice – mă refer la replici, dar şi la fapte şi alte date care au ajuns în spaţiul public – de pe scena politică românească. Am zis scenă? Circul se desfăşoară pe scenă? Sau în arenă? Dar bâlciul? Căci, de mulţi ani, politica şi politicienii de la noi sunt doar marionete de bâlci.
Şi al doilea volum al tangoului este, plecând de la acest fapt, un pamflet. O luare în băşcălie a celor care, din păcate, ne conduc. O ironie la adresa lumii nebune în care ne învârtim. Tabieturi, năravuri, fapte, moduri de a gândi sau de a acţiona, văzute, descoperite, aflate prin lumea politică sunt luate în tărbacă şi în zeflemea. Şi, poate o întrebare se impune: care lume e mai nebună? Cea cu nebuni nebuni, din ospiciu, sau cea cu nebuni fără acte din lumea reală?
De ce a scris autoarea Nina Marcu aceste povești? Să vă spun eu: pentru că, pe când era redactor-şef la un ziar local, a trăit situații incredibile din pricina unui politician corupt, despre care ea a scris în nenumărate rânduri.
„Dar, atunci, cu păţania mea, am înţeles că sunt mult mai mult decât ştiam sau bănuiam. Am vrut să surprind şi să prezint şi altora caractere, întâmplări, replici. Şi m-am gândit să pun totul într-o carte. Păstrând proporţiile şi lăsând imaginaţia să zburde, am creat nişte personaje, nişte chestii, o lume a lor. De fapt, lumea asta era. Eu doar am găsit cu cale s-o fac cunoscută, mai cunoscută. Şi cea mai la îndemână modalitate mi s-a părut să fie pamfletul, ironia, acidul. Nu ştiu cât mi-a ieşit, dar cel puţin am încercat.”
„Tango la geamandură”, volumul al doilea, este la fel de palpitant ca primul. Te revoltă, te izbește cu capul de realitate, îți dă speranțe, dar te și lasă să gândești. E o poveste ruptă din viața noastră, cu jurnaliști, polițiști, șmenari și politicieni corupți, pe care îi vedem la televizor sau în filme. Citiți cartea și veți înțelege!